Intro
PARTICIPAREA
Anul acesta, membrii Asociaţiei Filantropia Severin au participat la următoarele evenimente organizate de ESS sau de alte instituţii locale, precum:
- Seminarul regional „Pentru seniorii noştri-servicii oferite de ONG-uri persoanelor vârstnice”, organizat de Asociaţia Filantropia Severin, în data de 22.09. 2009, în sala „Nestor Vornicescu” a Episcopiei Severinului şi Strehaiei;
- Prezentarea Raportului de activitate al Asociaţiei Filantropia pe anul 2008, în sala „Nestor Vornicescu” a a Episcopiei Severinului şi Strehaiei, în prezenţa reprezentanţilor instituţiilor locale, în data de 17 iunie 2009;
- Conferinţa Naţională “Pentru seniorii noştri” , organizată de Fundaţia Principesa Margareta a României, Bucureşti, 8-9 oct. 2009;
- Schimb de experienţă Breaza, Casa Ocrotirii “Sf. Parascheva”, judeţul Prahova, 9-10 iunie 2009, realizat cu sprijinul Fundaţiei Principesa Margareta a României;
- Atelier de lucru „Combaterea violenţei în familie”, organizat de Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Mehedinţi, în data de 22 iulie 2009,
- Simpozionul interjudeţean, ediţia a VIII-a, „Împreună pentru sănătatea comunităţii”, organizat de Fundaţia „Gheorghe Ţiţeica”, Palatul „Theodor Costescu”, Dr. Tr. Severin, 16 mai 2009;
- Curs „Dezvoltarea abilităţilor de viaţă la copii şi tineri”, organizat de FDSC,