Asociaţia Filantropia Severin s-a implicat într-un program de voluntariat

Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image W:\www\filantropia\pics/news/voluntariat.jpg

altCaravana Serviciului European de Voluntariat a poposit miercuri, 10 octombrie şi în Drobeta Turnu Severin. Evenimentul s-a desfăşurat la Centrul Universitar Dr. Tr. Severin, la el fiind prezenţi şi reprezentanţi ai Asociaţiei Filantropia Severin.

Asociaţia Filantropia Severin este coordonator local al activităţilor desfăşurate în cadrul Caravanei SEV. Serviciul European de Voluntariat este un program al Comisiei Europene finanţat prin programul Tineret în Acţiune, care permite tinerilor cu vârsta între 18-30 de ani să desfăşoare stagii de voluntariat pe o perioadă cuprinsă între  2 săptămâni și 12 luni în organizaţii dintr-o altă ţară decât cea de reşedinţă, din cadrul Uniunii Europene, însă şi din  țări partenere în acest program.

În cadrul Caravanei SEV, douăzeci și unu de  organizaţii active în promovarea voluntariatului îi ”pun  în mişcare” pe tinerii interesaţi de voluntariat, aducându-i impreună, informându-i şi inspirându-i să facă parte din Serviciul European de Voluntariat.

alt